faptele canibalice ale femeii din lună. refugii stranii
poezie [ ]

ultimele femei canibal trăiesc pe lună

ne aducem aminte
fuga lor asemănătoare cu a americanilor din vietnam
…în acele momente ajunsese luna plină de femei

noi am rămas pe pământ
să fim bărbaţi
sau ele femeile noastre păpădii

de-atunci n-am mai privit luna decât
pentru a pune la locul ei noaptea
şi-a o înjura o dată la 28 de zile

din ce în ce mai rar însă

pământul a înlocuit încet încet luna din suflet
eram tot mai greoi mai grosolani mai pământii
dar eram bărbaţii ce se împotriveau
faptelor canibalice ale femeii
ce straniu refugiu şi-au găsit comentam noi
seara la o bere cu ochii în pământ

era aşa de teluric sufletul nostru
iar ele erau luate de vântul cel mai uşor
ne resemnaserăm să mai alergăm după ele şi să le aducem înapoi
în casele noastre de pământ de beton de oţel

şi tot mai des ne întrebam la aceeaşi bere de noapte
de ce luna le îndemnase
să ne muşte din inimă cu atâtea buze mânjite cu clipe
să ne roadă minţile rozătoare cantabile în zori
să ne deschidă atât de crud vintrele cu lovituri de moarte repetată
să ne înghită gândurile noastre de staniol cu tot cu ambalajul de dragoste

ele au rămas mai departe în lună
celelalte uşoare ale noastre femei păpădii
s-au ridicat spre alte lune

oare de ce femeile aleg aceste atât de stranii refugii?